Se afișează postările cu eticheta membri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta membri. Afișați toate postările

sâmbătă, 18 mai 2013

Apărarea lui Plahotniuc e constituţia


Zvonurile care circulă ȋn presa lu’ Filat cum că membri Curţii Constituţionale ar fi subordonaţi politic sau mai exact ȋl deservesc pe Plahotniuc sunt total irelevante ȋn contextul deciziei de astăzi a Curţii Constituţionale. Zic asta deoarece azi CC nu a făcut decât să respecte constituţia pe care PLDM ȋn frunte cu Filat o divinizează ocaziţional dar mai ales la nevoie.

Decizia Curţii Constituţionale a fost una cât se poate de previzibilă şi legală. Nemulţumirea celor din PLDM vine din ‘’paguba’’ produsă de aceasta la nivel de partid şi care are ca rază de acţiune cât cuprinde partidele PLDM şi PCRM. De altfel acele partide care au ‘’legalizat’’ un guvern demis cu scopul de a-şi pregăti terenul pentru anticipate.

Decizia emisă de CC este una până la urmă de bun simţ care vine ȋn apărarea cetăţenilor ferindu-i de un guvern defectuos demis pentru fapte de corupţie şi activitatea căruia ar avea drept consecinţă repercusiuni grave asupra alegătorilor ȋn prima instanţă.

Marea indignare ar fi fost dacă membrii curţii ar fi acreditat un guvern demis. Abia aici ar fi fost probleme. De altfel, CC a procedat perfect legal şi a dat curs unui demers perfect democratic ȋn care demiterea guvernului a fost posibilă cu o majoritate de voturi. Cât de legal ar fi fost ca guvernul vremelnic cu votul de neȋncredere să-şi continuie activitatea nestingherit?  Care ar fi fost rostul votului de neȋncredere obţinut prin moţiunea de cenzură? Sunt ȋntrebări cu răspunsuri cât se poate de evidente. De fapt, PLDM-ul are un precedent când a ȋncercat să-l repună ȋn funcţie pe Filat cu sprijinul lui Timofti după ce a fost exprimat votul majoritar ȋmpotriva lui ȋn calitate de Prim-ministru şi a guvernului său.

Scopul Curţii Constituţionale este să vegheze la respectarea constituţiei, iar ȋn cazul de faţă, aceasta şi-a făcut datoria ireproşabil. Cine are de pierdut şi cine are de câştigat, astea sunt alte teme de discuţie care ar trebui abordate ȋntr-un alt context , altul decât cel din aria juridicului.

De aici şi concluzia că apărarea lu’ Plahotniuc e constituţia. Iar dacă decizia cât se poate de transparentă şi legală presupune că lucrează ȋn favoarea lui, atunci bine. Eu nu pot să admit că această decizie este una defectuoasă  atât timp cât ea este legală

joi, 18 octombrie 2012

Când vom avea o bătaie ‘’ca lumea’’ în parlamentul Moldovei ?


Acum de-abia mi-am dat seama că pot deveni oricând şi eu un parlamentar de succes şi cred că o să mă înscriu într-un partid cât de curând posibil, deoarece cu puţină muncă aş putea să mă încadrez perfect şi să îndeplinesc cerinţele conform fişei postului de deputat, plus că nu aş vrea să pierd maximum de distracţie: să-ţi cari pumni în gură în parlament! O superbitate! Această ideie mi-a venit în urma imaginilor prezentate la TV cu munca şi preocupările aleşilor statului care îşi exercită obligaţiunile în ‘’parametri normali’’ şi care la o adică pare şi distractiv.

De când s-a instalat adevărata democraţie în instituţiile statului se tot încearcă pe unde mai timid pe unde mai îndrăzneţ o conlucrare între deputaţii din diferite partide. Timid însă pe zi ce trece probabil şi din cauza stresului tind să aplice o formă de negociere mai simplistă, mai superficială care să le permită într-un timp mai scurt să ajungă la un consens îi să satisfacă nevoile alegătorului pe care îl reprezintă.

Experienţa a dovedit şi actualul parlament o dovedeşte că trebuie să ai nişte capacităţi intelectuale rudimentare încât să poţi scrie o lege fără a crea condiţiile respectării acesteia. Acum înteleg că se cere şi o condiţie fizică impunatoare însă cred că pot face faţă şi fără, deoarece am văzut cum se bat aleşii Ukrainei plus că pot să înjur o jumătate de oră fără să mă repet. Aş putea fi contracandidatul lui Şelin sau al lui Petrenco oricând, ba prevăd şi un 80 la sută în colegiul lui Filat.

De ce să mint, eu de fiecare dată când se încing spiritele în parlament sper la o bătaie ‘’ ca lumea’’, una adevărată, demnă de înălţimea funcţiei, de clasă, care să fie un exemplu ireproşabil pentru poporul cufundat în neştiintă. Să le car pumni în gură în parlamentul cu drapelul naţional în cap, să mă îmbrâncesc cu lumea, să înjur ca la uşa cortului în parlamentul Moldovei este ceea ce mi-am dorit dintodeauna!

Sunt oameni… tot felul de oameni…