sâmbătă, 18 mai 2013

Apărarea lui Plahotniuc e constituţia


Zvonurile care circulă ȋn presa lu’ Filat cum că membri Curţii Constituţionale ar fi subordonaţi politic sau mai exact ȋl deservesc pe Plahotniuc sunt total irelevante ȋn contextul deciziei de astăzi a Curţii Constituţionale. Zic asta deoarece azi CC nu a făcut decât să respecte constituţia pe care PLDM ȋn frunte cu Filat o divinizează ocaziţional dar mai ales la nevoie.

Decizia Curţii Constituţionale a fost una cât se poate de previzibilă şi legală. Nemulţumirea celor din PLDM vine din ‘’paguba’’ produsă de aceasta la nivel de partid şi care are ca rază de acţiune cât cuprinde partidele PLDM şi PCRM. De altfel acele partide care au ‘’legalizat’’ un guvern demis cu scopul de a-şi pregăti terenul pentru anticipate.

Decizia emisă de CC este una până la urmă de bun simţ care vine ȋn apărarea cetăţenilor ferindu-i de un guvern defectuos demis pentru fapte de corupţie şi activitatea căruia ar avea drept consecinţă repercusiuni grave asupra alegătorilor ȋn prima instanţă.

Marea indignare ar fi fost dacă membrii curţii ar fi acreditat un guvern demis. Abia aici ar fi fost probleme. De altfel, CC a procedat perfect legal şi a dat curs unui demers perfect democratic ȋn care demiterea guvernului a fost posibilă cu o majoritate de voturi. Cât de legal ar fi fost ca guvernul vremelnic cu votul de neȋncredere să-şi continuie activitatea nestingherit?  Care ar fi fost rostul votului de neȋncredere obţinut prin moţiunea de cenzură? Sunt ȋntrebări cu răspunsuri cât se poate de evidente. De fapt, PLDM-ul are un precedent când a ȋncercat să-l repună ȋn funcţie pe Filat cu sprijinul lui Timofti după ce a fost exprimat votul majoritar ȋmpotriva lui ȋn calitate de Prim-ministru şi a guvernului său.

Scopul Curţii Constituţionale este să vegheze la respectarea constituţiei, iar ȋn cazul de faţă, aceasta şi-a făcut datoria ireproşabil. Cine are de pierdut şi cine are de câştigat, astea sunt alte teme de discuţie care ar trebui abordate ȋntr-un alt context , altul decât cel din aria juridicului.

De aici şi concluzia că apărarea lu’ Plahotniuc e constituţia. Iar dacă decizia cât se poate de transparentă şi legală presupune că lucrează ȋn favoarea lui, atunci bine. Eu nu pot să admit că această decizie este una defectuoasă  atât timp cât ea este legală

vineri, 19 aprilie 2013

Cu PCRM în suflet …


Chiar dacă a suferit o pierdere deloc de neglijat, partidul comuniṣtilor are numele de partea lui. Desigur că rezultatele ultimelor sondaje erau de aṣteptat, însă chiar ṣi în astfel de condiṭii AIE prin acṭiunile sale din ultimul timp a pregătit PCRM-ul de alegeri. Acum mai puṭin contează cine e mai ‘’ Vlad’’ din alianṭă. Nici măcar dezertările din rândurile PL-ului  nu mai oferă ceea ce iniṭial promiteau.

Într-un fel sunt dezamăgit de faptul că partidul comuniṣtilor se bucură doar de 29,5 %. Eu speram măcar la un 34,1 % din electorat. Oricum, opṭiunea cetăṭenilor este una incertă (ca ṣi veritabilitatea acestui sondaj de altfel )deoarece istoria ne-a demonstrat în repetate rânduri că simpatizanṭii partidelor de dreapta, în marea lor majoritate sunt total debusolaṭi ṣi la fel de indeciṣi.

Cert însă e faptul că indiferent de fluctuaṭiile infantile ale partidelor de dreapta, Voronin în continuare e lider iar flamura clasei politice majoritare e roṣie ṣi cu unelte. Ṣi aṣa va fi, deoarece în toṭi aceṣti ani în care Voronin cu tot cu pioneri s-a aflat în opoziṭie, alianṭa nu a dat motive de repoziṭionare a partidelor în top preferinṭe. Ṣi când spun motive deja mi se pare că sunt prea generos.

Chiar dacă nu suntem în campanie electorală, lupta pentru încrederea cetăṭenilor este atât de evidentă că altfel nu văd cum Filat ar mai poza disperat cu liderii externi de mână. Iar în acest film cu proṣti vedem partidele alianṭei cum se bat pe mărunṭiṣul unionist sau cel dornic de călătorie în UE doar cu paṣaportul , că doar ăsta’ e privilegiu ‘’ de fiṭe ’’ al integrării.

Partidul comuniṣtilor îl găsim ṣi în acest context ca fiind unul matur întrucât mereu a ṣtiut să identifice consistenṭa alegătorilor în care te poṭi baza ṣi anume acei cetăṭeni stabili ṣi bine încadraṭi între graniṭele Moldovei ṣi nu pe cei din diaspora. Astfel, Voronin se bucură ṣi convieṭuieṣte cu poporul  pe care bine îl cunoaṣte, deoarece ṣi compătimirea are rostul ei.

La moment Voronin este nevoit să facă ce ṣtie mai bine- absolut nimic. Lasând timpul să lucreze pentru el până la viitoarele alegeri când reconfirmate fiindui mandatele în parlament, restructurate se vor dovedi  ṣi priorităṭile oponenṭilor, iar atunci se va produce marea schimbare. Domnule Filat, între timp ocupă timpul cu ceva. Poate cu desfiinṭare ca partid a PNL? Să fie totuṣi cu bătăi. 

miercuri, 10 aprilie 2013

Verde pentru Timofti !


Timofti e verde…  la figurat desigur. E un lucru cert. Nu e loc de îndoială deoarece ṣtim cu toṭii de ce e capabil preṣedintele lu’ nimeni în drum … ṣi anume să desemneze personajul care l-a desemnat. Cumva îṣi îndeplineṣte obligaṭiile de preṣedinte al PLDM-ului pentru că ṣeful statului sigur nu e.

Să desemnezi un premier care până de curând a fost în fruntea guvernului ṣi sub conducerea căruia au fost înscăunaṭi cei mai iresponsabili miniṣtri din ultimii ani, spune multe despre acest preṣedinte cu aptitudini de bulibaṣă infiltrat pe uṣa din spate a preṣedinṭiei. Pentru mine a fost un soc să văd cum unii ṣi-au manifestat surprinderea faṭă de această decizie a lu’ Timofti. 
Transparenṭa cârdăṣiei dintre Filat ṣi Timofti nu e vizibilă pentru unii analiṣti care sigur ṣi-au pregătit discursurile de dimineaṭă, pentru a proslăvi decizia ṣefului, recte Nicolae.

Dacă e să judecăm după declaraṭiile făcute de majoritatea deputaṭilor care ṣi-au exprimat cu subiect ṣi predicat decizia de a nu-l vota pe Vlad Filat la funcṭia de premier, nu putem decât să ne crucim vizavi de opṭiunea preṣedintelui. Corectă mi se pare decaraṭia lu’ Sârbu în care se întreabă cumva retoric de ce se presupune că ar vota candidatul desemnat din moment ce a votat împotriva lui prin moṭiunea de cenzură. (…)

Stimaṭi deputaṭi încă neînverziṭi: nu-l mai ungeṭi încă odată pe fostul premier !

Sunt oameni… tot felul de oameni…

miercuri, 13 martie 2013

Banalitatea ca enigmă


In societatea noastră banalitatea tinde să ne sufoce, deoarece peste tot unde te uiṭi, oriunde priveṣti, încotro îṭi îndrepṭi atenṭia se spun lucruri extraordinar de banale cu un aer de excepṭie, de profunzime ṣi de superioritate. Ṣi nu este acea banalitate simpatică. Nu! Este acea banalitate extrem de stereotipă, cea mai stereotipă , aia de lemn ca ṣi modul de exprimare de altfel, care este antrenat ṣi deja uzat în ‘’ale explicării’’. Evidenṭa lucrurilor este ambalată de unii care ne sunt prezentaṭi ca ṣi specialiṣti în domeniu, pe noi neînteresându-ne  trecutul unuia sau altuia, trecut care cumva ar putea aproba la nivel de conṣtienṭă măcar, veriticalitatea spuselor lor. Indiferent de faptul că specialiṣtii se trag din neam comunist care după răsturnarea puterii în stat au reevaluat principiile ṣi valorile democratice ṣi acum sunt aduṣi în platouri pe post de câini de pază ai libertăṭii în condiṭia în care ei nu sunt decât niṣte maidanezi flămânzi. Maidanezi care încearcă o răstălmăcire a principiilor democratice. 

Odată cu căderea guvernului Filat, partidele de dreapta au intrat inevitabil dar previzibil în campanie electorală. Campanie care produce cu mult mai mult decât conducerea în sine. Măcar în campanie avem ceea ce ne omoară ca societate ṣi anume -gândirea pozitivă. E bine că ne ṭinem de speranṭă însă dăunator în cazul în care la bază nu avem absolut nici un motiv decât cel ce ṭine de oralitate ṣi nicidecum de materie palpabilă. Noi, electoratul cum ar veni, nici nu avem dreptul de a mai spera. Acest drept l-am pierdut acum ceva timp în urmă, când am încetat a mai livra conducerii dovezi clare (ca cele din 7 aprilie) că noua cetăṭenilor banali, ne pasă de noi ṣi de banii noṣtri. 

Acesta ṣi fiind motivul de bază pentru care ne trezim ṣi ne culcăm cu aceleaṣi personaje identificate ca ‘’anonim’’ , banale cu pretenṭii de analiṣti politici, independenṭi ṣi nepărtinitori, care se contrazic dacă nu zilnic măcar săptămânal ṣi tot o fac. Pentru mine e clară misiunea pe care o are de îndeplinit analistu’ din platou pentru că nu e reinventată, e veche ṣi bine stabilită, care până la urmă nu cuprinde ṣi verificarea,  deoarece scopul de bază e să se audă de bine la TV ṣi mai ales care e culoarea sursei. In momentul în care ne autoverificăm, ne regăsim mereu ca fiind aceiaṣi spectatori care am asistat ṣi asistăm la o răfuială a unor indivizi cu care nu avem nimic în comun dar cu care am gasit o formă comună de supravieṭuire bazată pe stratificarea colectivului ale caror roluri sunt bine stabilite de unii în care nimeni nu mai credere. Insă ne complăcem. 

Sunt oameni… tot felul de oameni… 

marți, 12 februarie 2013

Redescoperă presa de sub patronajul partidelor

Acei editorialiṣti, ṣtiriṣti, ziariṣti ṣi alṭi ‘’-iṣti‘’ care măcar odată la 6 luni se autoproclamă numarul 1 pe piaṭa din RM ṣi care desigur sunt imparṭiali ṣi corecṭi din punctul de vedere al codului deontologic, anume pe aceṣti incoruptibili dacă e să îi întrebi de unde îṣi iau salariu care le permite luxul de a nu muri de foame, nu-ṣi permit să răspundă. Lună de lună îṣi primesc remunerarea însă pe piaṭa reală nu produc una’ de-un leu. Autoproclamatul portal de ṣtiri NR 1, găzdaṣul celor mai citiṭi ṣi urmăriṭi jurnaliṣti (din spusele lor)hrăneṣte turma de politruci nemâncaṭi din banii produṣi de 3 bannere. Sigur, dacă eṣti un retardat pui botu’. In cazul în care ai măcar o sclipire de inteligenṭă sigur eṣti la curent că ṣtirile care fac legea în Moldova (în sens că mai strâng câte un’ 5 mii de unici) sunt acele ṣtiri ce încep cu ṣoc, viol, crimă ṣi care sunt urmate de top-uri bizare gen ‘’ Top 9 cele mai celebre vagine’’ iar lista cu diferite inepṭii desigur e ‘’ṢOCantă’’, ṣtiri care prin absurd lipsesc de pe portal. Intrebarea firească ṣi de ordin logic în cazul în care se declară portal apolitic ṣi imparṭial e de unde vă luaṭi salariu jurnaliṣtilor nepărtinitori care vă declaraṭi? deoarece din piaṭa reală e clar că nu! E un lucru cert, cu cifre cu tot. Atunci de unde bani? 

Lipsa ṣoc-urilor de pe platformă într-un registru al corectitudinii ṣi al firescului este desigur legitimă din multe puncte de vedere. Unul ar fi că majoritatea ṣtirilor de acest gen nu e de interes public, însă într-o ṭară plină de consumatori demenṭi, flămânzi de oroare ṣi dezgust mi-e greu să cred că ṣtirea despre majorarea stagiului de cotizare care nu a provocat proteste vă asigură pâinea pe masă.

Dacă e să întrebi orice unic cu o capacitate medie de înṭelegere care a accesat măcar odată acest portal de ṣtiri numaru’ 1 îṭi răspunde fără nici un moment de ezitare ṣi cu încredere deplină de la ce partid anume îṣi primesc leafa toṭi cercetaṣii care sunt angajaṭi să redescopere apa caldă sau ceva. Deci nu trebuie să urmezi 3 facultăṭi pentru a trage o concluzie referitor la sursa de venit a portalului. Ṣi nu acesta e marele deranj, pentru că majoritatea surselor de informare de orice fel au apărut la comanda unor partide ṣi nu moldovenii au inventat asta. Problema e tupeul ṣi ipocrizia pe care o antrenează pentru a acuza pe unii, alṭii de politizare ṣi subordonare politică.

Sunt oameni… tot felul de oameni…

vineri, 25 ianuarie 2013

Ce ne rezervă viitorul? Domnule Filat, aṭi reevaluat comuniṣtii?


O nouă deviză pentru următoarea campanie electorală pe care presupun că o va adopta partidul lu’ Filat nu poate fi decât ‘’O Moldova integrată’’. Sigur, nu sună prea promiṭător însă e mai aproape de adevăr decât cea precedentă. ‘’Moldova fără comuniṣti’’ deja nu mai e valabilă de vreme ce PLDM conlucrează cu PCRM. Ca ṣi în cazul lui Roṣca, PLDM a evoluat datorită dorinṭei poporului de a înlătură comuniṣtii de la guvernare ṣi nu pentru că electoratul a dat crezare vorbelor aruncate în vânt de acest ‘’guru’’ al democraṭiei, cum că ar fi el mare meseriaṣ in viaṭă ṣi va duce Moldova pe culmile Europei. Din acest motiv, în cele din urmă PLDM-ul va fi taxat spre ‘’falimentare’’ la următorul scrutin.

Reacṭia oamenilor nu a întârziat să apară în urmă conlucrării cu PCRM ṣi nu e de mirare, pentru că ‘’Moldova fără comuniṣti’’ în mintea electoratului nu presupune astfel de acṭiuni, ci dimpotrivă, însă ceea ce face Filat nu va duce decât la extirparea democraṭiei în Moldova. Mulṭi cetăṭeni deja s-au lăsat de democraṭie pentru că nu îi ajută nici capu’ da ṣi pentru că presupuṣii democraṭi au avut grijă ca dezamăgirea să ajungă la cote maxime.

De altfel , chiar ṣi Ghipu s-a prins că în cazul în care se va ajunge la alegeri anticipate (partea 14) pe Filat, Lupu ṣi Ghimpu alianṭa nu-i va ajuta cu nimic, sau în cel mai bun caz îi va ajuta să formeze o opoziṭie cât de cât palpabilă. Ṣtiu că mulṭi din naivitate sau din prostie vor veni să mă contrazică, însă e firesc, deoarece nu vor fi din arealul meu de răspândire.

Pe altă ordine de idei, personal cred că noi merităm ceea ce ne rezervă viitorul, pentru că în cazul moldovenilor viitorul l-am lăsat nu pe seama noastră, a poporului, ci pe mâna unor ‘’Vlazi’’ al căror interes este contrabanda, privatizarea ilegală ṣi multe alte porcării pe care de ce să vă mint, am obosit să le tot enumar… dar care pentru unii sunt atât de neexistente. Noi suntem preocupaṭi cu limba sau alte lucruri ale căror priorităṭi sunt departe de a fi ‘’de top’’ .

In urma ultimelor evenimente am impresia că Filat lucrează pentru comuniṣti. Sigur, Filat deja a priceput că ‘’a fi de dreapta’’ nu mai este atât de productiv în ceea ce priveṣte popularitatea, îndeosebi acum când din motive care mie îmi scapă PD se bucură de o popularitate cât de cât de trecere în parlament ṣi în astfel de condiṭii se vede obligat cumva să convertească din electoratul PCRM-ului, deoarece la noi se vrea cu dictatura. (…)

Sunt oameni… tot felul de oameni…

joi, 10 ianuarie 2013

Democraṭia nu e Vlad Filat


Pentru cei ce nu au priceput încă, un premier de dreapta nu e un garant al democraṭiei. De fapt interesele lui Vlad Filat Tatăl’ sunt de departe interese restrânse care nu au nimic în comun cu statu sau cu cetăṭenii. Faptul că politica pe care o duce are înclinaṭii pro-europene nu reprezintă decât vorbe care nu au depăşit nicidecum condiṭia de oralitate. Singurul interes al său este cel de a-şi apăra şi susṭine gaşca sa de tupeişti numită PLDM şi desigur afacerile cu statu’, care ştim cu toṭii că sunt cele mai profitabile. Filat, pentru mine e un comunist. Nu e cu nimic mai presus.

Dacă e să facem o trecere în revistă a unor evenimente care au fost pe cât de grave pe atât de dosite probabil că numarul unu ar fi închiderea postului de televiziune al opoziṭiei cu siguranṭă. Faptul că prima măsură pe care a luat-o Filat a fost eliminarea postului NIT denotă decât acelaşi sistem de conducere pe care îl practicau şi comuniştii în perioada adolescentină. Treptat şi-a aservit instituṭiile statului care în prezent îl slujesc ca pe un bulibaşă adevărat indiferent cum se numesc ele, instituṭiile. Fără permisiunea lui nimeni nu are drept la cuvânt.

Dacă se întâmplă ceva de apreciat, inevitabil Filat bagă capu-n poză. Dacă nu l-a prins în cadru, lătrăii care sunt plătiṭi pentru a-l venera în văzul publicului şi care veghează la menṭinerea imaginii se supără şi prestează slobozind pe gură diferite ipoteze ofensatoare, nu de alta dar ar rămâne fără pâine pe masă care le este asigurată în exclusivitate de acest traficant de ṭigări ordinar. Portalurile de ştiri care fac din obligaṭiile statului o donaṭie marca PLDM, s-au reprofilat în timp util pentru a prinde o fleică mestecată care le-ar asigura existenṭa pe piaṭă pentru o nouă zi. Ṣi fiinṭează de pe o zi pe alta fără prea mari pretenṭii de la stat, la care contribuie zilnic cu taxe şi impozite, deoarece sunt sub patronajul lui Filat care desigur e statu’ şi atunci nu au o problemă cu asta.

Justiṭia în Moldova îl deserveşte nestingherit îndiferent de situaṭie, care pentru el nu e decât o unealtă de şantaj banală, astfel obligând concurenṭa să se conformeze cerinṭelor domniei sale care seamană din ce în ce mai mult cu ale unui stabor în exerciṭiu. Pentru noi ceilalṭi, este instituṭia ‘’oamenilor legii’’ care ne apără de răufăcători ṣi veghează la siguranṭa cetăṭenilor. Instituṭie pe care o finanṭam ṣi o respectăm, pentru că noi cu toṭii, în timp, am învăṭat să credem în nume nu în fapte.

Intr-un alt articol spuneam că Filat e prim-ministrulvulgului. Acum însă ṭin să spun că de fapt e prim-ministru cetăṭenilor absolut respectabili, care din branză şi mămăligă au facut delicatesă.

Sunt oameni… tot felul de oameni… 

joi, 13 decembrie 2012

Ce le doresc Moldovenilor


Banalul ‘’La mulṭi ani’’ de multă vreme reprezintă doar trei vorbe. Un clişeu folosit de majoritate în cele mai ipocrite momente. O urare care te include în rândul lumii, o expresie cu care eşti familiarizat şi dă bine în faṭa arealului tău de răspândire şi care cumva crează întodeauna senzaṭia că emitentului îi pasă câtuşi de puṭin de semenii săi. In cazul în care vrei să pari o persoană educată, sensibilă şi vrei să fii la nivel eşti invitat să faci abuz de această expresie, pentru că încă ṭine pe la noi. Dacă aş fi trăit într-o altă ṭară poate puneam botu’ la astfel de urări sau definiṭii spumoase cum e şi cea a altruismului spre exemplu. Insă aici sălăşluiesc. In Moldova, sensul expresiei ‘’La mulṭi ani’’ în cel mai bun caz are o formă metalică, exactă care are drept scop manipularea, indiferent de situaṭie, ocazie şi strat social. E folosită în prostie. Păcat de cei ce se prind mai greu.

Ce le doresc moldovenilor?... mi-ar lua mult timp pentru a întocmi o listă la concret. Ceea ce nu o să fac. Un motiv ar fi că nu-mi doresc să fiu în rândul lumii, deoarece de multe ori rândul lumii este format în faṭa unor valori şi principii care nicidecum nu se intersectează cu ale mele, ba chiar pentru mine, în unele momente sunt destul de bizare. Drept consecinṭă, mă simt străin în ṭara mea. Nu vreau să mă dau acum drept far într-o mare agitată că nu am cum, însă sigur pot să am o părere.

Personal, moldovenilor le doresc ca în noul an să fie mai egoişti… şi nu oricum, ci într-un mod inteligent. Ṣtiu că această afirmaṭie probabil a isterizat acum mulṭi cetăṭeni însă e singurul lucru ce mai poate da rezultate în ceea ce priveşte nivelul de trai mai bun din această ṭară, care cu toṭii îl dorim cu atâta intensitate şi pentru care nu facem absolut nimic ca să-l obṭinem. Sigur, această ‘’monstruozitate’’ la prima vedere subminează noṭiunea de societate însă pe fond produce exact contrariu. Dacă fiecare dintre noi am fi mai egoişti într-un mod inteligent, ar stimula aprig lupta pentru ‘’ce mi se cuvine’’ din partea statului, care în ṭările unde democraṭia guvernează este preocuparea numarul 1 în rândurile electoratului. La noi cu părere de rău se observă această lipsă de cerinṭă a cetăṭenilor faṭă de stat şi care se cufundă din ce în ce mai mult într-o stare de amorṭire, de băltire de zici că suntem nişte meduze, nişte vieṭuitoare aproape abstracte şi fără coloană. Maximum de efort pe care marea majoritate îl efectuează este mersul la vot şi atât. Dacă îi pui în faṭă o lavalieră se plânge 24/24 pe când în stradă e linişte şi pace. Nu există nicăieri pe planetă cetăṭeni minunaṭi şi conducere proastă.

Cetăṭeni, NU dormiṭi liniştiṭi, instituṭiile statului NU lucrează pentru voi !!!

Sunt oameni… tot felul de oameni…