Se afișează postările cu eticheta politica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta politica. Afișați toate postările

joi, 11 iulie 2013

Jurnaliştii şi telespectatoru’

In presa din Moldova nu prea mai există diferenţe între interesul public şi interesul publicului. Acea decantare a ştirilor de care făceau uz unele posturi şi platforme de ştiri cu pretenţii de surse qality au dat iama-n topuri cu iz erotic sau porno iar cei mai inventivi combină pornografia cu tragedia producând un potpuriu mediatic de succes. Astfel, în criză de morţi şi violuri dar mai ales în criză de interviuri cu retardaţi, jurnaliştii ajung să amuşine chiloţii diferitor vedete consacrate, scoase din anonimat de revistele colorate, care servesc drept  sursă de informare coafezelor şi nu numai. Odată cu sezonul estival jurnaliştii ţin cu tot dinadinsul să ne pună la curent cu topuri inepte, filmuleţe atestate de internauţi cretini ca fiind de interes public, poziţii sexuale în funcţie de zodie şi alte inepţii gen.

Presa, nu în totalitate însă în semi-integralitatea ei desigur se adresează semidocţilor, celor dornici să vadă morţii cu vată-n nas şi multe violuri, de dorit în direct şi la o ora de vârf. Sigur, dacă întrebi telespectatorul la ce se uită mai des, Dicovery şi National Geographic sunt nominalizate instantaneu, iar dacă continui discuţia cu încredere îţi va povesti cu lux de amănunte cine a mai pozat sexi, ce vedetă s-a mai făcut de râsul lumii, ce înjurături se mai aud prin Parlament însă de semnificaţia şi ce presupune o moţiune de cenzură s-ar putea să nu fi auzit vreodată.

Televiziunea NU educă aşa cum susţine o bloggeriţă înfumurată pe o reţea de socializare. Ba mai mult, buletinele de ştiri de la unele posturi TV dăunează grav, deoarece ştirile şi-au câstigat numele de bârfă, ori bârfa nu e jurnalism. Că telespectatorul e mahalagiu şi este, pe tine jurnalist nu te întreptăţeşte nimic spre a livra bârfe şi mai ales să le încadrezi ca fiind de interes public. Dacă totuşi se ajunge la asta cum se practică la noi, atunci nu te mai numeşti ştirist şi tu post de televiziune nu prezinţi buletin de ştiri. Faptele care ţin de interesul public sunt faptele care au relevanţă pentru viaţa oamenilor. Temele că o penibilă şi-a vândut virginitatea pe net, era sau nu era beată rangă Rihanna la concert ţine de mahala nu de ştiri în adevăratul sens al cuvântului. Dacă aptitudinile unui jurnalist se limitează la ’’şoc, vezi aici’’ atunci bine. 

luni, 6 februarie 2012

Pentru ce se protestează ? mai contează?! Mulţi să fie!


‘’Multi ‘’ e criteriu de baza a unui protest considerat reusit,nici nu mai conteaza pentru ce se protesteaza sau pentru cine,nu mai conteaza daca e profitabil sau nu, numarul protestatarilor este prioritar! Desigur unde sunt multi rata reusitei este colosala doar ca mai este un neglijat criteriu…si anume calitatea.Intr-un stat ca al nostru calitatea e de ordin secundar desigur,in Moldova numarul conteaza,cu citi mai multi bifeaza cu atit e mai productiv,nemaicatind la faptul ca sunt adunati de altii si nu de propriile convingeri.

Bataia numerelor cu multe cifre a inceput inca cu primul protest organizat de  fostul lider al PPCD cind daca stam bine cu memoria se mindrea de numarul mare de simpatizanti si incintat de acest fapt chiar a indraznit sa si aspire la ceva ‘’mai mult’’ pe viitor.Insa asteptarile lui Rosca au tintit prea sus si de aici si esecul care a provocat un val de controverse in ceiea ce priveste adevarul despre popularitatea sa.

Este evident ca in general nu este sustinut de presa,nu trebuie sa fii un mare analist ca sa obsevi acest lucru deoarece de fiecare data cind iese la protest presa pune accent pe numar si nu pe consecinte.Protestele recente care au avut loc contra AIE 2 pur si simplu au fost inabusite inteligent…si cu ce altceva daca nu cu presa.Presa care a avut un foarte important rol in evenimentele politice ca sa zic astfel.

In Moldova presa este in mare parte monopolizata si orientata spre a servi partidele democratice in general si aici am putea usor sa eliminam din aceasta lista pe cele doua canale TV (Nit si N4 ) care stie toata lumea ca sunt fidele partidului communist.

Aceasta oscilare a numarului de protestatanti care se face simtita intre PPCD si PCRM este provocata in mare parte de locul si timpul in care sunt acestea organizate,pentru ca vedeti dumnevoastra stimati cetateni acest total de protestanti au in comun un lucru si anume ‘’jos alianta’’ in rest se fac diferite doar de liderii acestora care reusesc sa atraga simpatizantii  nu foarte convingator tinind cont de faptul ca acestia alearga de la un protest la altu’.

Sint oameni…tot felul de oameni…

miercuri, 21 decembrie 2011

Cetateni Dormiti Linistiti ! Biroul National De Statistica Ne-a Majorat Salariile !!!

Spre finele anului 2011, veniturile disponibile au crescut cu 12 la sută, în timp ce cheltuielile s-au majorat cu 10 la sută, potrivit Biroului Naţional de Statistică.


Veniturile lunare ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană 1475.6 lei, fiind în creştere cu 12 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010.


Astfel, plăţile salariale reprezintă cea mai importantă sursă de venit, cu toate că au avut o contribuţie mai mică decât în anul precedent. Prestaţiile sociale sunt a doua sursă de venit după importanţă, acestea au contribuit la formarea veniturilor gospodăriilor în proporţie de 17,9 la sută. Iar transferurile băneşti din afara ţării, de asemenea, rămân a fi o sursă importantă de venit pentru populaţie. În trimestrul III al acestui an, acestea au constituit 16 la sută din totalul veniturilor.
În acelaşi timp, suma cheltuielilor a ajuns în medie pe o persoană de 1612.8 lei, fiind în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 10,2 la sută.


Desigur ,daca esti un oligofren pui botu’ la asemenea statistici din prima mina ,insa daca ai macar un neuron in cap nu ai cum sa permiti ca aceste mamaligi sa iti insulte neuronu’.

Vedeti dumneavoastra eu nu dau doi bani pe statistica lu’ peste’ pentru ca eu stiu foarte bine cum se fac aceste statistici si pe ce se bazeaza ele, incit statistica lor pentru mine in timp a devenit o ineptie ca sa ma exprim cit de cit elegant.

Deci cum ? vine biroul national de statistica si imi spune mie cetatean al RM cum ca principala sursa de venit este plata salariala?,ba’ voi sunteti idioti? Nu e nevoie sa-mi raspundeti pentru ca este evident,insa sa veniti asa sa ne mintiti pe faţă nu prea merge.

Sigur ca statistica acestor cretini nu are decit un rol in toata aceasta ecuatie si anume in principiu sa prosteasca citi mai multi prosti si ghici ce?!,in mare parte le iese aceasta pentru ca vedeti dumneavoastra stimati cetateni in Moldova marea majoritate nu stie sa nici sa vorbeasca in limba de stat daramite sa mai si priceapa ceva.
Acest birou de statistica al statului altfel spus al nostru ‘’sponsorizat’’ de noi toti platitori de taxe,este platit pentru a ne minti daca e sa discutam la concret,pentru ca cu aceasta statistica infecta nu fac decit propaganda la comanda guvernarii deoarece realitatea o traim noi toti zi de zi si nu arata nici pe departe ca in statisticile lor.
Desigur ca multele milioane de euro care intra in tara,bani munciti peste hotare tin economia tarii cit de cit in picioare,doar nu credeati ca moldova ar putea produce altceva decit timpiti si idioti? …si desigur statistici .
Pe linga aceasta porcarie ordinara mie mi-a placut asta cu 1612 lei cheltuieli/persoana/luna.Eu i-as intreba pe acesti domni cit cheltuie dinsii lunar pe bune, lasind statistica deoparte?

Sunt oameni…tot felul de oameni…

duminică, 23 octombrie 2011

Lipsa presiunii publice sporeste situatia precara in care se afla Republica Moldova


Ultimele evenimente din Republica Moldova au demonstrat ca cetatenii per’ total sunt niste adevarati patrioti.Daca e sa analizam ziua limbii romane,putem evidentia numarul mare de cetateni in piata marii adunari nationale adunat sa sarbatoreasca,aceasta zi cu o deosebita importanta. De alt fel si cei douazeci de ani de independenta sarbatoriti ‘’asa cum se cuvine’’ au scos in strada mii de cetateni dornici de a marca aceasta zi prin diferite metode.Pe aceieasi unda putem remarca toate aceste sarbatori,evenimente de o astfel de anvergura,ca fiind unele de success pentru ca intradevar poporul moldovenesc isi arata prin astfel de evenimente respectful fata de tara,fata de patrie,si nu in ultimul rind fata de neam,de altfel ceva firesc pina la urma.
                                    
Insa de aici si o intrega dilema se naste,,,cum naiba’ toti acesti cetateni respectabili de altfel se string cohorte intregi cind e sa arati respectful fata de patrie ,fata de neam,insa cind e sa-si arate respectful fata de sine ,cind e sa isi ceara drepturile,tac sfiosi prin case si isi cauta de treaba fara sa isi puna macar problema cine si unde dracu’ conduce aceasta tara cu oameni cu tot?! pe mine asta ma deanjeaza…!
Eu la inceput ma gindeam ca probabil nu au mai ramas prea multa lume in tara si asta ar fi un motiv,insa nu este chiar asa,mai mult de atit ,lucrurile stau foarte diferit si foarte grav din punctul meu de vedere,pentru ca vedeti dumneavoasta…daca cind sunt sarbatori si in PMAN se string mii de oameni sa dea din buric si sa danseze pe muzica ‘’moldoveneasca’’ care e din ce in ce mai bizara si lipsita de orice nuanta care face in cintec placubil,pe linga toate astea …oamenii se string ‘’de nebuni’’ cu miile ,inseamna ca inca mai exista aceste mii de cetateni care ar putea face ceva pentru a forta conducerea sa isi faca datoria conform constitutiei si statului de drept in care cica ‘’ne intimplam’’ si noi…insa accest lucru nu se intimpla si asta din doua motive clare.

Unul dintre aceste motive ar fi ca le place situatia din Republica si nivelul de trai,zici daca nimeni nu ‘’urla’’ prin fata ‘’guvernelor’’ si prin fata presedintiei macar sa le aminteasca pentru cine lucreaza cei care ocupa functii importante in stat,pentru ca eu astfel vad aceasta situatia,,,si asta am invat dealungul timpului, si privind la tari care nivelul de trai este cu mult peste cel al Moldovenilor,in momentul in care nu le convine ceva invadeaza strazile oraselor scandind nemultumirea,,,isi prezinta punctul de vedere cu sutele de mii ,imi amintesc foarte bine cind intr-o tara din europa conducerea a optat pentru taierea unui parc ,si in acel moment in strada au iesit sa-si exprime nemultumirea 500 000 de mii de cetateni,,,pe cind la noi spre exemplu cind se ridica preturile nejustificind actiunea,toti tac si isi accepta soarta,,,

Insa cu parere de rau ,fara a face un studiu de caz,fara a avea careva ‘’dovezi oficiale’’ , privind la lumea din jur si intersectindu-ma cu diferite opinii ale diferitor cetateni,,,am constatat ca sintem un popor prost ceiea ce priveste ‘’a conduce’’ sau a lua parte la alegere,,,Nu ma feresc sa spun acest lucru pentru ca realitatea mi-a demonstrat-o in nenumarate rinduri…sintem un popor prost si din ce in ce mai prost…stiu ca multi acum v-or face mare scandal si o sa-mi primesc partea de injuraturi (de altfel ca la fiecare articol) insa actiunea gibonilor nu poate fi alta deoarece sintem un popor prost dupa cum spuneam…In anul 2011 ,epoca internetului si a informatiei,in secolul in care faptul ca existi pe pamint in secolul 21 deja ar trebui sa te consideri o persoana cit de cit inteligenta,,, inca persista pe la noi prostia,,,prostia care e si in crestere ,,,
Desigur cetateanu’ nostru este concentrat sa isi traga Mercedes si virgina ,insa uita ca la noi toate curvele sunt virgine,,,de altfel uita si faptul ca isi plimba burta plina cu bautura si rigiind discret a bere ‘’paste’’ iarba pe meleagurile unui stat !
Ce poti sa ii lamuresti unui oligofren din asta?!,ce poti ,sau cum sa faci sa inteleaga ca masina cu care se plimba de fapt e al tatalui sau si curind o sa fie nevoit sa existe cu propriul sau creier,si asta e intradevar o problema pentru foarte multi din astia,,,sau cei plecati peste hotare ii doare in cot de ce se intimpla aici,pentru ca ei isi fac banu’ si vin a se ‘’instari’’ ,,,insa ramin surprinsi atunci cind banu’ li se scurge in bugetu de stat si de acolo ‘’alesii’’ il redirectioneaza in bugetul propriu…

Eu inteleg perfect ca moldoveanu este un supravetuitor,insa eu nu vreau sa-mi arat virilitatea intr-un stat de drept,atita timp cit asta pretinde a fi,,,odata ce sintem sau pretindem ca suntem un stat de drept haideti sa ne purtam ca atare zic,,,inteleg perfect si atitudinea asta de moldovean luptator neinfricat si gata de lupta si de rezistenta,insa cind este vorba de viitorul tarii in care iti vei petrece toata viata,lucrurile capata alta nuanta,,,ca nu se stie ce iti rezerva viitorul,,,poate acum te poti lupta cu sistemu’ ,saracie si alte porcarii care se intimpla la noi,,,insa peste 5-10 ani cine stie…
Din acest motiv sunt scirbit de marea majoritate a cetatenilor cale ‘’se intimpla’’ pe meleagurile Moldovei…pentru ca indiferenta aceasta sumbra a lor ,face ca oricit ne-am stradui noi astia de mai pricepem cit de grav stau lucrurile in tara si care mai incercam sa facem ceva,orice,,,prostia lor ne i-a in val si ne arunca in mocirla din care nicidecum nu reusim sa ‘’evadam’’,si ca naiba astia’ de se string cohorte cind e de dat din buric si cind e de baut,,,astia nu pricep nimic…

vineri, 12 august 2011

Voronin si Frica de Puscarie !!!

Vladimir Voronin este îngrijorat de arestarea fostului premier ucrainean Iulia Tomişenko, scrie agenţia de ştiri omega. Liderul PCRM spune că începerea urmăririi penale pe numele fostului prim-ministru al Ucrainei pentru semnarea unor documente cu caracter inter-guvernamental nu este doar non-sens, dar și un băț cu două capete.
Este clar pentru oricine că învinuind-o pe Timoșenko, puterea din Ucraina înaintează pretenții și față de Federația Rusă. Doar contractul semnat de Timoşenko este ruso-ucrainean. Tot ce se întâmplă acum în Ucraina cu Iulia Timoșenko este despotism. Toți își dau seama că ea este acuzată deoarece este un membru activ al opoziției, un om pentru care aproape jumătate de țară și-a dat votul la alegerile prezidențiale", spune Vladimir Voronin.
De fapt ce  doreste a obtine in urma declaratiilor acest imbecil: sa devina un martir al bunastarii din Moldova…intr-un fel este la current ca il c-am paste puscaria ,,,deocamdata mai are ceva relatii insa nu v-or tine la nesfirsit,si curind eu cred sau cel putin sper ca aceasta persoana care a contribuit ,sau practic el cu mina sa a adus Moldova intr-o stare ca aceasta din prezent, sa fie judecat,macar in baza altor delicte pentru ca sunt fara numar in agenda sa,,,insa sa vad ca acest domn va privi la soare prin-tre gratii,,,mmm ce priveliste ar fi,,,eu cred ca as face si cinste cu aceasta ocazie…eu deja fantasmez arestarea lui Voronin insa revenind la subiect,,,acest baiat de fapt isi pregateste terenul pentru ce va urma,,,pentru ca prin referirea la cazul din Ukraina ,cu toate ca sunt de accord cu Voronin si anume ca arestul Iuliei Timosenko este de mare porc.Tin sa mentionez ca nu ar fi si cazul lui…pentru ca ce a facut el ,,,depaseste cu mult situatia lui Timosenko.
El doreste ca pina atunci sa isi faca imaginea de persoana cuminte si sa stearga  portretul sau de ‘’viitor detinut’’ din ochii lumii ,ceiea ce la noi in tara ar fi un lucru usor de facut ,pentru ca cetatenii nostri nu prea stiu ce sa petrecut ieri ,pentru ca sint ocupati cu bautu’ si cu muzica din ce in ce mai penibila care cinta in piata centrala ,anume acea muzica cu Italia ,cu hai fratilor si om bea,…etc…cu din astea,,,,si fenomenu’ e destul de extins care cuprinde un procent foarte mare din pupulatie ,,,indifferent de clasa in care se incadreaza si de statutul sau social,,,,mai ales in centru si nordul tarii ,,,acolo stimati cetateni este cuibul prostiei puturoase ,care pute !
Revenind la subiect,Voronin tine a se compara cu  cazul Timosenco pentru ca in Ukraina au iesit in strada zeci de mii de cetateni care cereau eliberarea lu’ Timosenco ,,ceiea ce sa recunoastem ,da mereu bine in cadru’ in aceste situatii.
Eu sper ca acest lucru sa nu-I reuseasca ,pentru ca merita ce e mai rau …si o spun fara nici o indoiala,,,pentru ca in 8 ani de zile fara el in frunte Moldova ar fi fost mult mai departe decit este in acest moment,,,
Desigur faca-se voia majoritatii,,, insa la noi majoritatea este de mare porc !!!

sâmbătă, 30 iulie 2011

SEPARATISTII DIN STINGA NISTRULUI DIN NOU DAU DRUMUL LA GURA FARA CAP

Administraţia de la Tiraspol se declară nemulţumită de terminologia utilizată de autorităţile de la Chişinău în raport cu enclava separatistă. Într-un comentariu proaspăt la declaraţia din 22 iulie a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău, pretinsul minister al afacerilor externe din stânga Nistrului este indignat de faptul că oficialii de la Chişinău uzează de termenul „regiunea transnistreană a Republicii Moldova”.


 „Le propunem reprezentanţilor Moldovei să fie realişti şi să nu mai uzeze de termenul „regiunea transnistreană”. În astfel de categorie intră Soroca, Rezina sau alte raiane ale Republicii Moldova, aflate sub jurisdicţia acestei ţări. De altfel, cercurile de experţi şi organizaţiile de la Tiraspol au tot dreptul istoric şi politic să numească actuala Republică Moldova „regiunea central-basarabeană”, se conţine în comentariul aşa-zisului minister de la Tiraspol.


Daca sa discutam cu minim de sinceritate pe marginea subiectului as spune ca separatistii astia de 3 lei care nu au habar de capul lor au dat drumu la gura fara cap.In alta ordine de idei,ei nici macar nu au ideie cine sunt si incotro se indreapta si inca isi permit sa faca asemenea declaratii?!, asta e de neacceptat!,desigur in realitate de fapt tot ceiea ce tine de transnistria este de neacceptat,pentru ca aceasta ''limba'' de pamint a REPUBLICII MOLDOVA cu sprijinul Rusiei au reusit in toti acesti ani sa-si mentina acoperisul deasupra capului si asta vai de el.


Acesti papagali muritori de foame si cersetorii statelor din CSI, mai au inca curajul sa o provoace pe ''masa'' ?!, ei probabil intre timp au si uitat cile le garanteaza iesirea din ''coliba'' lor infecta dupa hotare !!!


eu cred ca ar trebui ca RM pur si simplu sa ignore toate aberatiile scoase pe gura acestor indivizi pina in momentul in care REPUBLICA MOLDOVA va avea unda verde la anihilarea acestor capuse in frunte cu smirnov,,,,,,si pina atunci cred ca nu  mai este foarte mult timp...


Eu mi-as face griji pe bune la ce cuvinte vars pe gura la adresa statului si anume REPUBLICA MOLDOVA !!! , pentru ca aceasta ''situatie'' din stinga nistrului e pe moarte ! 

joi, 21 iulie 2011

Mesaj pentru “ blogăraşi ”

(mesajul e strict pentru cei din ''categorie'')
Apropo de blogarasi : exista un fel de viermi din specia asta nou inventata de internauti de blogarasi,care din zi in zi imi viziteaza blogul si se oftica, intra si incep sa se de ei mari deontologi si mari interesanti si mari cunoscatori de limba romana… ma rog ,,,abia se tirie de pe o zi pe alta da care tot insista la fiecare articol pe care il postez ca ba nu le place formatul,ba nu le place cum abordez subiectul,ba ca nu am dreptate,,,numai sa vedeti cu ce comentarii ma lovesc cind le moderez,,, numai citi imbecili,,,cite jigodii carora le curge din gura,,,giboni infecti….

Eu incercind sa fiu bine inteles le lamuresc ca asta’ e blogul meu,ca am tot dreptul,ca daca nu e deacord cu parerea mea sa se  uite pe site-uri  porno (asta in cazul in care nu s-a plictisit deja)s-au dute-n pastele matii oligofrenule!, e si iti ocupa timpul cu altceva ,pentru ca un lucru e sigur!: te chinui aiurea sa intelegi ceva,,,,e peste limita ta de percepere acest blog…. ‘’ un blog nu tocmai pentru fiecare...’’ de ce crezi ca am scris aceasta?!,,,exact din acest motiv!: sa va scutesc pe voi astia de nu aveti  ideie de capu’ vostru’de chinul la care va supuneti pentru a incerca sa intelegeti despre ce este vorba in ecuatie !

Va comunic ca este inutil !, oricum nu ve-ti intelege nimic,pentru ca  creerul cit o aluna pe care il posedati voi astia de va credeti ‘’asi’’ in a comenta, nu va permite luxul de a patrunde in profunzimea perceperii subiectului abordat, idiotilor!

In mod special pentru ‘’ ion zestrea’’ daca asta e numele sau adevarat pentru ca viermii astia niciodata nu isi asuma comentariile,,, in special pentru tine umflatule care esti tu umflat!,si care tot insisti sa le ‘’bagi’’ oamenilor pe git conceptul tau de ‘’credinta’’ sora cu dementa imbecilule,,, uite pe tine Dumnezeu te-a facut asa idiot,daca vreodata iti vei pune intrebarea cine te-a facut asa, sa nu dai vina pe maicata pentru ca Dumnezeu asa te-a facut pe tine cretinule’!!!

In rest,cautati-va de pupat in fund pe Plahotniuc si pe toti analfabetii care nu percep sa lege doua cuvinte in limba de stat !, fiind ca va iese foarte bine papagalilor si ‘’lingailor’’ care sinteti !

marți, 19 iulie 2011

Cine este MOLDOVA ?!


       In acest timp Moldova este penibila si nu numai penibila….dar si extrem de penibila …
Pentru ca si penibilitatea este de mai multe genuri…
Moldova este in primul rind penibila ca nu o conduce nimeni,pentru ca nimeni nu gindeste,pentru ca nu are nici  un fel de strategie,si pentru ca de fapt tara asta nu exista,,,pina acum a existat,,,,(eu inca nu imi pot explica cum a existat?!!!),
Cum adica Moldova?!,cum?cum exista tara asta?!,e foarte probabil ca din multe puncte de vedere sa nu mai existe demult,,,pentru ca din toate aceste motive : nu avem justitie,nu avem parlament pe bune,nu exsta guvern,nu avem spitale,nu exista ministere competente,nu avem invatamint,nu exista conducere,nu avem economie,nu are cine sa o construiasca,nu intereseaza pe nimeni treaba asta,baietii astia sint interesati doar de cum sa-si taie ei diferite ‘’halci’’ si in curind desigur ca no sa aiba din ce sa-si taie ‘’halci’’ dar ei intodeauna au mers pe sistemu’ ‘’mai vedem noi’’ ca din acest motiv nu avem noi nici o strategie pe termen mediu si lung la nimic!, la nimic la nimic!, ei conducatorii tarii noastre se comporta exact ca soferii cretini din trafic!: soferul cretin din trafic evident de unde sa fie sofer cretin?,conduce cu ochii la bara din fata,deci orizontul lui de actiune si de gindire este limitat de bara din fata autovehiculului,nu conteaza ca  la 100 metri mai incolo nu stiu,,,a aterizat o nava extraterestra sau gaddafi face striptiz’ sau nu stiu… a venit teroristi cu bomba nucleara ceva?!, nu, el conduce cu ochii numai la bara din fata si se enerveaza cind bara din fata se opreste impreuna cu tot autovehiculul si incepe sa claxoneze,,,el nu se uita: ‘’ba stai putin’’ da 50 de metri mai incolo e o falie in pamint , s-a rasturnat un tir!,a venit armata rusa!,se intimpla un protest (ceiea ce e foarte rar la noi in comparatie cu situatia) nu stiu ,,,ceva!,,, el se uita intodeauna maximum la teava de esapament a masinii din fata si ala este universal lui,atita poate el!
, asa si cu conducatorii nostri: ‘’ bai ce facem noi nu zic peste 5 ani’’ noi adica tara,,,peste 5 ani?! Ei nu se gindesc ce facem noi in toamna,,,deci ei se gindesc ce fac ei acum,care cum dam? ,cum impartim?,ce semnam?,ce facem?, ce dregem?,ce smecherie facem?,pai stati putin da in octomnbie?, lasa mai ca vedem noi atunci!,asta este singura noastra strategie pe care o are sau a avuto vreodata un conducator al Republicii Moldova,’’vedem noi atunci,,,ne descurcam noi !!! ’’. Este de altfel profund moldovenesc pentru ca ma rog conducatorii nostri sint de altfel pina la urma emanatia noastra a acestui popor,ca doar ei nu vin din cosmos,ei doar nu au fost adusi cu OZN-urile (de fapt mai poti fi sigur de ceva in Moldova?!) in fine…tot din Moldova sunt!

Deci asta e INCA  Moldova,,, asta e ….o tara fara conducere sau condusa se niste ‘’bulibasi’’ care nu s-au lamurit a cui sint robii din ea ,,,adica noi astia care platim taxe si le umflam buzunarele.,de fapt asta si este definitia moldovei – un trib pierdut de origine care e menit sa supravietuieasca fara cap!, si care este condusa de niste nimeni dar care se cearta pe teritorii si influienta,,,si care nu au aflat inca care e ‘’bulibasa’’ ,,,,aproape ca ne tragem dupa partizanii de peste nistru care nu exista pentru nimeni,,, dar noi avem nume… cam asta e definitia…cine este moldova?!

sâmbătă, 9 iulie 2011

POLITICA CU INCA UN ''' EXERCITIU DE PROSTIE '''

Premierul moldovean Vlad Filat şi liderul autoproclamatei rmn, Igor Smirnov au discutat, aseară la Tiraspol în timpul meciului de fotbal Dacia Chişinău şi Iskra Râbniţa, despre reluarea negocierilor în formatul 5+2 pentru reglementarea diferendului transnistrean.


Cu asa ceva ne prezentam in fata papagalului de Smernov.... cu negocieri.
Dupa mine ar trebui ca FILAT sa-si vada de negocieri la adevarata conducere a Transnistriei ,altfel spus la Moscova,acolo sa poarte negocieri ,,,pentru ca cu ''bufonu'' ce negocieri poti face ?!...e o intrebare la care ar trebui d-nul Filat sa incerce sa raspunda....

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Specialistii de la Panda Security ne recomanda '' apa calda''


O publicatie recenta de la Panda Security, al doilea cel mai mare producãtor de sisteme de securitate din Europa şi al patrulea cel mai important din lume ne explica ce sa facem si ce masuri sa luam in cazul in care, si ne enumara :
'''''''''''''''''1. Apar pe ecran tot felul de ferestre “pop-up” si mesaje publicitare, precizand ca PC-ul este infectat si ca are nevoie de protectie. Acesta este un exemplu tipic de infectare. Este vorba fie de un program spion (“spyware”) in computer sau de o infectare cu un antivirus fals (numit si “rogueware“).
2. Computerul functioneaza foarte incet - Acesta poate fi un simptom pentru multe cauze, inclusiv infectarea cu un virus. In cazul in care s-a produs infectarea cu un virus, vierme sau troian, acestea pot consuma resursele calculatorului, facandu-l sa functioneze mai greu decat de obicei.
3. Anumite aplicatii nu pornesc - De cate ori ati incercat sa porniti o aplicatie din meniul start sau de pe desktop si nimic nu se intampla? Uneori se poate deschide chiar un alt program. Ca si in cazul anterior, poate fi vorba de orice alta problema, insa este cel putin un simptom care va spune ca ceva nu este in regula.
4. Nu se conecteaza la Internet sau acesta ruleaza extrem de incet - Pierderea accesului la Internet este un alt semn al infectarii, desi poate fi cauzat si de probleme legate de furnizorul de Internet sau router. Pe de alta parte, este posibil sa aveti o conexiune la Internet care functioneaza mult mai greu decat de obicei. Daca ati fost infectat, malware-ul se poate conecta la o anumita adresa de Internet sau poate deschide anumite conexiuni separate, limitand astfel viteza de accesare a Internetului sau chiar facand imposibila folosirea acestuia.
5. Cand navighezi pe Internet, se deschid pe ecran tot felul de ferestre sau pagini nesolicitate - Acesta este cu siguranta un alt semn al infectarii cu malware. Multe fisiere virale sunt concepute special pentru redirectarea traficului de Internet catre anumite website-uri, fara consimtamantul utilizatorului, sau chiar sa imite anumite website-uri, creand impresia unui site legitim.
6. Dispar fisiere – Anumite atacuri sunt concepute special pentru criptarea sau stergerea anumitor fisiere si chiar mutarea documentelor dintr-un loc in altul. Daca va gasiti in aceasta situatie, este cazul sa incepeti sa va faceti griji.
7. Antivirusul si firewall-ul sunt dezactivate - O alta actiune tipica a amenintarilor de pe Internet este dezactivarea sistemelor de securitate (antivirus, firewall, etc) instalate pe calculator. Daca un singur program s-ar opri, poate ca ar fi vorba de o eroare de software, dar daca toate componentele de securitate s-ar dezactiva, aveti cu siguranta computerul infectat.
8. Computerul a luat-o razna - In cazul in care computerul incepe sa actioneze singur sau sa trimita email-uri de unul singur, daca aplicatii sau ferestre de Internet se deschid fara nici-o comanda, sistemul ar putea fi compromis de malware.''''''''''''''
Masurile  pe care ne indeamna sa le luam in cazul in care calculatorul tau afiseaza una din ''simptome'' este sa : si citez ''''Ce e de facut? In toate cazurile prezentate mai sus sau daca aveti cea mai mica banuiala ca aveti computerul infectat, specialistii Panda Security recomanda sa cautati aplicatii de securitate alternative la cele pe care le aveti instalate (daca aveti!)'''
deci cum asa ceva ??? asta e firma locul 2 in europa si locul 4 in lume care se ocupa de securitatea calulatorului tau ?!,si asta vine sa ne recomande??!!!,,,pai daca ai avea un antivirus si vazind ca nu este eficient ?!,,, la ce te-ai gindi ?!, in primul si-n  primul rind ?! sa-l schimbi dracu' cu altu nu?!, asta in cazul in care mai ai si un neuron functional in cap ,desigur!
Defapt, asta e proasta propaganda facuta de '' specialistii''' de la Panda Security ,pentru a prosti prostii sa-si schimbe antivirusul pe care il au,,,ca oricum problemele enumarate apar la fiecare dintre noi,pentru ca nici un antivirus existent la ora actuala nu-ti garanteaza  100%  securitatea computatorului tau, de aceiea folosesc orice cale de a convinge citi mai multi clienti sa foloseasca desigur Panda Security pentru si anume sa le creasca lor bugetu ,nu ca s-ar interesa macar citusi de putin de problemele tale...si credeti-ma ca cit nu ar parea de banala aceasta ''actiune'' a lor,,multa lume cred ca si deja are antivirusul lor in computator.

EXPERȚII ECONOMICI AU DESCOPERIT MIEZUL DIN ''DODOAŞCÃ''

In emisiunea ''Publika Report'' de la Publika TV expertii economici au descoperit miezul din dodoasca!.Dupa discutia cu privire la pretul carburantilor din Moldova, expertii cum ar fi: Constanţa Popescu-Mereacre (cum sa te numesti asa?!,,,in fine...) dupa o perioada de timp considerabila din momentul majorarii pretului la carburanti vine sa declare ca: ''preţul produselor petroliere este stabilit prin intermediul unei înţelegeri de cartel dintre petrolişti'' wwwoooooowww!!! (SOCANT)!!! (asa ca sa fie tot stereotipul).Deci cum dupa atita timp sa vii sa spui asta ?,tu fiind expert cica in economie?! Eu credeam ca asta sta la baza preturilor egale dintre companii,o intelegere desigur! Eu ca simplu cetatean in tarisoara eram pregatit sa aud o solutie,o explicatie ,cum sa ajuns la asa ceva?!,eu asteptam sa ma lamureasca de ce nu intervine ANPC-ul spre exemplu? cum au reusit atita timp sa mentina aceasta intelegere?!,care ar fi o solutie pe marginea acestei ''situatii''?! ''este o intelegere intre companiile petroliere'' ,,,,,cu asta au venit expertii la emisiune!, cu o concluzie,,,,dac doar asta pot face ?! cu ce sa vina?!,,,expertii nostri trag concluzii,ce altceva sa faca ei fiind experti probabil asta cred ei ca e functia lor.

Prezint o atitudine de indignare de fapt fara motiv,de parca nu e clar de ce sunt in stare expertii economici.,intrebarea mea e alta: de ce mai sunt in functii ''expertii'' ??? daca nu sunt in stare decit sa traga concluzii?!,atunci te intrebi la dracu?! de ce sunt inca experti ?!,daca nu te pricepi dute acas' mai expertule!, lasai pe cei care pot face ceva,nu mai sta si trage concluzii in functia ta de expert!

Altfel spus unde in tara in care dupa 8 ani de nimic recitsiga alegerile la ce va asteptati?!,unde spaga face legile la ce va asteptati?! unde regula in parlament se face cu ''baietii'' (si asta nu spun intimplator priveste aici) la ce va asteptati?! doar de experti din astia o sa avem parte, si noi ,,,nu toti dar noi suntem responsabili ca doar noi prin vot ii repunem in functie,,,,asta meritam!
Expertu' la munca...