Se afișează postările cu eticheta vladimir voronin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vladimir voronin. Afișați toate postările

sâmbătă, 28 aprilie 2012

S-a reformat statu' sau ce ?!

'' Decizia premierului Vlad Filat de a arbora în PMAN un drapel care a costat 3 milioane de lei, e privită diferit de colegii săi dn Alianța pentru Integrare Europeană. În timp ce Mihai Ghimpu crede că mai bine era dacă acești bani erau cheltuiți pentru a-i comemora pe cei care au luptat pentru acest simbol național, Marian Lupu spune că ar fi bine de instalat un drapel nu doar în fața Executivului, ci și în scuarul dintre Președinție și Parlament. ''

Asta după ce tot astăzi, Filat le-a sugerat deputaților să îi urmeze exemplul. Premierul a fost acuzat că a dat dovadă de lipsă de respect, de către un deputat PL, pentru că nu a invitat la evenimentul de arborare a Drapelului nici reprezentanții Parlamentului, nici cei ai Președinției.

Unimedia.


S-a reformat statu' sau ce? Eu zic ca e bine... In urma acestei reforme eu cred ca salariu minim se va majora cu cel putin un 50% , si pensionarii se vor bucura macar de un 60%. Sigur, Ghimpu e un nesimtit pentru faptul ca nu apreciaza aceasta investitie la justa valoare, nu pricepe in economie, pe cand Filat a identificat aceasta ''fereastra'' pentru a scoate profit si imediat a actionat. Pana la urma nu e chiar asa mare investitia - 3 milioane pentru un asemena profit. Investitie mica cu mare profit. : ) 


Sunt oameni... tot felul de oameni...

joi, 1 septembrie 2011

Voronin nu isi risca ouale !!!

Liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, se află în vizită în Găgăuzia. Acesta participă la manifestările dedicate primei zile de şcoală în satul Ferapontievca, Ceadîr-Lunga.
Vladimir Voronin a fost întâmpinat solemn, de locuitorii satului, cu pâine şi sare.
Liderul PCRM a relatat că a decis să asiste, în acest an, la primul clopoţel  în Ferapontievca, pentru a îndeplini o promisiune mai veche făcută locuitorilor.
Voronin a ţinut şi un discurs în faţa profesorilor, elevilor şi a părinţilor. El i-a îndemnat pe copii să fie sârguincioşi şi să înveţe bine.
În şcoala din Ferapontievca învaţă 90 de copii din localitate.
Ultima dată, Vladimir Voronin a fost, oficial, în Găgăuzia, în luna noiembrie a anului trecut, în campania electorală pentru alegerile aniticipate din 28 noiembrie.

Vizita in satul Ferapontievca a comunistului voronin nu e tocmai motivata de o promisiune mai veche,,,va da-ti seama ,,,il doare-in’…cot de promisiune,,,de parca ar fi prima neindeplinita…de fapt ar fi fost chiar un eveniment’ sa fi fost asta adevaratul  motiv , ar fi fost o ‘’exclusivitate’’ in rindul actiunilor sale.

Parerea mea e ca nu a dorit sa isi riste ouale…pentru ca unde in tara aceasta ar mai fi reusit aceasta performanta sa fie intimpinat cu pine si sare,si nu cu oua in ''mufa''?!,desigur in Gagauzia ,acolo unde analfabetii si-au dat startul la asa numitu’ ‘’an de invatamint’’,,,care an ?!,care invatamint?!,pentru ca din cit imi amintesc Tatal’ lor este acest ‘’bulibasa’’ care le toarna diplome ‘’unicate’’ in Moldova,probabil si-au dorit unicacitatea in rindurile cetatenilor,si prin ce sa o obtina daca nu prin ‘’analfatebism’’ (pot sa spun asa?!,de fapt ma doare-n cot,,,atita timp cit discutam despre analfabeti) de altfel si Voronin a ales sa fie gazduit de niste ‘’baieti’’ pe masura nu ?!,pai ce sa faca el la o scoala pe bune?!,sigur se face de ris!,si atunci a optat pentru satul Ferapontievca,unde acolo probabil este cel putin un mare academician nu?!,ca ce dracu’ aia nu au trecut de bac,pe cind el a fost si presedintele tarii…in plus un o institutie pe bune ii stricau ouale de ‘’mufa’’ sigur !!!,si nici pomina de ‘’discursuri destepte’’ pe cine dracu’ mai intereseaza ce spune acest ‘’taran coclit’’ ?,va spun eu : ii doare pe toti in cur !!!

Tinind cont de aceste aspecte,si-a ales si el un satuc mai sub dealuri ca sa aiba si el cadre cu 1 septembrie pe care sa le ruleze de azi o saptamina pe canalul oligofrenilor ,si anume Nit .Va da-ti seama deja ce texte colorate v-or scoate pe banda rulanta cu aceasta materie prima.
Hai ca Voronin s-a scos si anu’ asta ,,,,ceiea ce totusi este intradevar o reusita,pentru ca la anu’ deja v-a fi un risc chiar si in Ferapontievca….

miercuri, 24 august 2011

Comunistii se intorc la sedinte …!!!


Din momentul in care au declarat ca se intorc la sedintele parlamentului,(altfel spus ca le-a venit cheful de lucru’ pentru ca deja nu le mai suporta constiinta probabil sa isi i-a salariu din banii nostri, pentru munca zero), si-au dat drumu’ la gura,,,,spre dezamagirea mea ,,,si de aceasta data fara cap…
 Spun ca nu s-au lasat de prostie deoarece liderul comunistilor Vladimir Voronin revine in forta cu declaratii de mare porc,,,si anume cu privire la candidatul la functia de presedinte.

Liderul comunistilor vine sa ne spuna ca pe moment nu vede nici o candidatura mai potrivita la functia de presedinte,decit cea a Zinaidei Greceanii …Este intradevar o lovitura nu ?,,,deci cascadoru asta de trucuri ieftine vine si ne spune ca aceasta ‘’lady’’ este singura solutie pentru Moldova?!,,,pai daca tu vezi asta ca pe singura solutie PLEACA ACAS’  mai baiatule’ ca esti prea prost,,,daca aceasta doamna care nu are habar de capu’ ei este o ‘’candidatura’’ la functia de presedinte,tre’ sa ne caram dracului din tara asta stimati cetateni,,,pentru ca nu mai e ce de facut cu tara asta,,,pentru ca vedeti dumneavoastra,,,tiriplica’ asta’ ca nu mai pot sa ii spun lider,,,vine si propune cu toata convingerea ca ‘’asta’’ e buna ,,,eu propun sa ne caram din tara ,pentru ca daca sa presupunem prin absurd ca  ‘’lady’’ Zinaida ajunge in fruntea tarii,c-am pin aici a fost cu democratia ,cu statu’ de drept ,si cu respectu’ de orice fel in aceasta tara,daca aceasta devine presedintele tari… ‘’am pus-o’’ stimati cetateni,,,

Pe mine ca surprinde putin faptu’ ca Voronin’ o propune cu atita insistenta pe aceasta doamna ,,,pentru ca vedeti dumneavoastra,el totusi propune pe cineva care stie sigur ca la momentu’ oportun o va putea controla in toate actiunuile sale,,,si in principiu’ va fi un fel de marioneta a domnului Voronin,,,si ce poti mai bine controla decit o parte femenina nu ?!,,,eu sunt de parere ca relatiile lor de colegi de partid nu sunt tocmai cele mai ‘’rationale’’ ca sa ma exprim correct,,,insa asta e doar o parere a mea personala desigur.

‘’ Zinaida Greceanii este unica care intruneste toate conditiile necesare pentru a candida la acest post’’ a mai declarat Voronin…Sunt convins…insa toate astea poate pentru interesele sale ,nicidecum pentru interesele poporului,,,pentru ca dupa mine aceasta ‘’zinaida’’ nici la functia de ‘’ brigadir la tutun’’ (ca sa preiau fuctia recomandata de Formuzal ministrului educatie,asta ca sa nu parasim nivelul de intellect al dialogului),nu o merita !!!