Se afișează postările cu eticheta justitie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta justitie. Afișați toate postările

joi, 16 februarie 2012

‘’Sunt sănătos la cap şi sunt bun’’


Această precizare nu vine din partea unui şmenar cum v-aţi fi gîndit iniţial,ci chiar din partea preşedintelui curţii supreme de justiţie desemnat şi anume d-nul Mihai Poalelungi.‘’Sunt sănătos la cap’’Eu ştiu ce să zic,nu prea am încredere în sistemul medical în general însă oricum e foarte greu de verificat veritabilitatea acestei informaţii.Cred că e singurul lucru sincer care a ţinut cu tot dinadinsul să îl declare în urma desemnării sale la şefia CSJ.Cînd un preşedinte al Curtii Supreme de Justiţie vine şi face asemenea dezvăluiri la modul cel mai serios,te întrebi pe bune acum,o fi sănătos la cap cum zice? Pentru că totuşi,e vorba de o instituţie de o importanţă majoră chiar pentru fiecare cetăţean al acestei ţări în parte.

‘’De corupţie putem vorbi în cazul în care există o sentinţă în privinţa unui judecător,ele nu există, de aceia de vorbit în acest sens este complicat’’  Aceasta e premiza de la care a dat startul luptei contra corupţiei.

Sigur,putem să ne amăgim că acest domn care a lucrat 4 ani la curte’ (conform propriilor declaraţii) vine să revoluţioneze sistemul juridic din Moldova asta în cazul în care suntem senili,în cazul în care totuşi nu suntem,nu e nimic de comentat cu excepţia faptului că el e din gaşcă’, acolo cu băieţii,altfel la ce bun să fie susţinut cu 10 din 11 dacă nu le-ar fi benefic?corect! că doar la şefia CSJ e banu’ gros nu?Dar să presupunem prin absurd că noul preşedinte al CSJ este bine intenţionat,oricum nu îi va ieşi nimic pentru că una e să lucrezi 4 ani într-o instituţie ca CEDO şi alta e să îţi desfăşori activitatea în inima junglei.

‘’Sunt bun,chiar sunt dintre cei mai buni’’ Este ceva chiar de apreciat să recunoaştem. Vedeţi dumneavoastră stimaţi cetăţeni la ce mă refeream…’’Imi spăl dinţii dimineaţa şi nu nu înjuram cînd eram mic’’ mi se părea la fel de relevant,ar fi avut aceieaşi rezonantă în schemă,ba chiar ceva mai mult dacă e să pătrundem în esenţă.

’imaginea justiţiei din ţara noastră lasă de dorit’’ Aici déjà a fost profund,eu zic că dacă imaginea măcar reuşeşte să o facă veritabilă déjà e un plus pentru ţară.Desigur că acelaşi sistem juridic corupt o să ramîna probabil multa vreme da măcar o să dea bine în poză.Eu zic să avem multa încredere în noul preşedinte desemnat,adevărul e că şi ne inspiră foarte multă.

Sunt oameni…tot felul de oameni…

luni, 22 august 2011

Reformarea Justitiei Ridica Pretul La Spaga

Proiectul strategiei de reformare a Justiţiei urmează să fie prezentat astăzi, 22 august, Guvernului de către ministerul de profil. Documentul propune, printre altele, înăsprirea condiţiilor pentru cei care vor să devină judecători. Candidaţii vor fi obligaţi să treacă testul la poligraf, iar dacă magistraţii vor fi prinşi cu mită, nu vor mai putea activa niciodată în Justiţie.
Reforma Justiţiei mai prevede ca judecătorii să susţină în fiecare an un examen la Comisia de absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei. Candidaţii la această funcţie vor mai trebui să demonstreze că sunt sănătoşi.
O altă modificare se referă la judecătorii care vor deveni deputaţi. Timp de 30 de zile, aceştia vor fi obligaţi să renunţe la funcţia de magistrat. Totodată, cei care vor fi eliberaţi din funcţie îşi vor pierde titlul de magistrat. Autorităţile promit că în Justiţie, corupţia nu-şi va mai găsi loc.
"Utilizarea poligrafului la admiterea în profesie şi la cariera judecătorilor. Să păstrăm imunitatea judecătorilor pentru alte categorii de abateri, dar în ceea ce priveşte actele de corupţie, să fie lipsiţi de imunitate. Să fie imediat concediat dacă a fost dovedită participarea la acte de corupţie", a precizat ministrul Justiţiei, Oleg Efrim.

O reforma ‘’de urgenta’’ as putea numi,insa nu stiu cit de eficienta v-a fi aceasta reformare,pentru ca vedeti dumneavoastra ,nu trebuie neaparat inasprite legile prezente,este nevoie doar de respectarea lor,,,si in aceste conditii ar trebui sa reformeze CCCEC pentru ca mereu ‘’se lucreaza’’ cu acestia cind este vorba de acte de coruptie de mare ‘’calibru’’ .Din momentul in care CCCEC va incepe sa isi faca datoria conform legilor in vigoare atunci si judecatorii se vor gindi de citeva ori inainte de a da un verdict,,,pentru ca in cazul in care sunt prinsi cu mita sunt eliberati sigur din functie ,asta ar fi o ‘’reforma’’ productiva din punctul meu de vedere,nu tot scenariu asta care este prezentat in fata presei si care vezi doamne statul isi face datoria,,,’’actiuni de parada’’ eu tot vad de citva ani,,,mai greu cu reforme pe bune care se tot incapatineaza sa apara!
Este aproape ca si cu reformarea codului rutier,care cretini de toata mina au inceput asi da cu parerea: ‘’vedeti daca s-a inasprit amenzile cum se respecta legea? ‘’ si vorbea despre amenda marita pentru centura de siguranta,,,pai cretinule….nu amenda marita i-a ‘’educat’’ pe cretini,,,,ci actiunile de a fi respectata legea i-a convins pe multi in acea perioada ,,,pentru ca daca inaspresti legea dar nu amendezi ci doar ei mita ,este inteles lucru ca nu o va respecta nimeni,,,pentru ca nimeni nu ii impune ,cu toate ca legea este inasprita!
Din moment ce ‘’oamenii legii’’ isi vor face datoria excluzind mita din fisa de post atunci o sa putem discuta de ‘’reformarea sistemului ‘’ insa in situatia cind de la militian pina la curtea suprema de justitie sunt toti cu ‘’ pile ‘’ si ‘’ incuscriti ‘’ putem sa inasprim de 44 de  ori legile pentru ca tot nu se vor respecta,si asta din simplu motiv ca legile sunt ,insa respectarea lor depinde de banii pe care ii ai in buzunar,pentru a oferi mita,,,!!!