vineri, 27 ianuarie 2012

Protest ieftin specific Maldavanî’-lor


Imaginaţia nu are margini, când este vorba despre parlamentarii noştri.Câţiva membri ai unor organizaţii neguvernamentale au adus un cazan cu ciorbă de peşte, în faţa Palatului Republicii. Protestatarii speră că, astfel, deputaţii vor prinde la minte. Mai ales că peştele conţine fosfor şi asta i-ar ajuta pe oficiali să gândească.
Manifestanţii au cerut demisia actualei coaliţii de guvernare, dar şi stabilirea datei alegerilor anticipate, pentru că deputaţii AIE au încălcat Constituţia.
Membrii Congresului Popular din Moldova, au pus cazanul pe pragurile Palatului Republicii, unde se desfăşoară şedinţele Parlamentului. Şi unii trecători au avut parte de câte o porţie de ciorbă de peşte.
Eu mereu am susţinut protestele în deosebi la momentul potrivit şi cînd ăsta are menirea să producă ceva benefic societaţii,cetăţenilor şi în general întregii ţări.E dreptul fiecăruia dintre noi pîna la urmă, cînd simte nevoia şi forţat de împrejurări să îşi dea drumu’ la voce motivul fiind decît să fie auziti.
In cazul de faţă mi-am dat seama că deşi ‘’nutresc’’ aceleaşi convingeri faţă de băieţii ăştia’ care protesteaza, nu rezonez în unele manifestări pe care le-am vazut în faţa palatului, ba chiar nu rezonez deloc,nu înteleg,nu pricep,pur şi simplu mă depăşeşte.Spre exemplu acest gen de manifestare cu  ciorbă de peşte.Adică sigur să protestăm,da cei asta?cu cazanul de ‘’uhu’’ să ieşi la proteste?
Aici nu inţeleg… eu nu pot să fiu vesel şi să protestez…asta nu ! asta e vrăjeală,ori protestez ori stau acasă…asta cu să mîncăm şi să ne veselim acolo prin faţa palatului şi să ne hăhăim nu merge,ori protest ori hăhăială ! pur şi simplu nu merg mînă în mînă,e contradicţie în termeni şi acţiuni,eu înţeleg spiritul ludic al poporului moldovenesc dar voi aţi venit să protestaţi sau să îi hrăniţi pe trecători ca nişte penibili ce sunteţi? Eu dacă ies să ţip de foame ţip de foame ! eu nu pot să ţip de foame mîncînd! Desigur au ieşit cîţiva dar ăştia’ reprezinta mulţi cetăţeni …prea mulţi aş spune.
Sunt oameni…tot felul de oameni…

2 comentarii:

  1. Trebuie să recunoaștem că moldovanii sunt extrem de creativi cînd vine vorba de proteste: recent expoziție CAC-ART, anul trecut 2 foști militari s-au mutat cu traiul pe lîngă instituțiile vizate de ei..în corturi și colibe improvizate, Roșca se scățăra prin pomi, la 7 aprilie se arunca cu divane, calculatoare, cărți de la etajele Parlamentului, metode mai sunt e enumerat...asta așa ca să fac o introducere.
    Zi că nu suntem „buni” :)
    Nu protestăm, da și cînd protestăm ...

    RăspundețiȘtergere
  2. desigur ,ca procurorii merita cacadouri sau cadîuri !!!

    RăspundețiȘtergere