Cei 7 ani de acasă dăunează grav

De mic am fost îndoctrinat cu bunul simţ. ‘’Invaţă,doar astfel o să reuşeşti în viaţă’’ mi s-a tot spus din sculare în culcare. De mic am fost înarmat cu un obraz subţire. ‘’Ca să te simţi liber respectă legea’’ a fost mereu premiza de la care am pornit. Ghidul cu legile nescrise ale societăţii m-au călăuzit. Am respectat tot ce era de respectat. In timp mi s-a tot cerut să fiu tot mai solidar (până la urmă doar aşa se poate crea o societate cu viitor) bazată pe solidaritate,bun simţ,respect şi cultură.

Nu ştiu în ce ţară trăiesc părinţii mei,însă eu locuiesc într-o ţară complet diferită de cea pentru care ei m-au pregătit să supravieţuiesc. Eu îmi petrec zilele într-o ţară în care orice tractorist poate deveni preşedinte,într-o ţară unde oamenii au mai multe case decât clase,într-o ţară unde orice analfabet conduce o limuzină,într-o ţară unde oamenii legii care ar fi trebuit să fie prietenii cetăţeanului nu sunt altceva decât aceeiaşi cretini care acum fiind cu acte în regulă sunt conduşi de propriile convingeri şi interese nicidecum de lege.

Mulţi bugetari sunt de succes: au casă pe strada ciocârlia,au limuzine conduse de  angajaţi,au milioane şi se pozează în vacanţe de lux,au tot, însă liceul terminat s-ar putea să nu îl aibă. Trăiesc într-o societate unde ‘’de succes’’ sunt de fapt toţi cretinii,retardaţii şi în general toţi primitivii. Chiar şi aşa,de la toţi aceşti îngrijitori de curve virgine am o lectie de învăţat. Părinţii mei m-au învăţat să fiu căpos şi să răzbesc, dar nu mi-au spus nimic despre tupeu. Toate aceste creaturi, cu manifest de primitivism, rateuri are naturii, au drept propulsor acest mecanism ca tupeul,care nestingherit îi conduce către un succes, neavând nevoie de prea multă cultură şi bun simţ.

In unele momente această societate îmi cerşeşte solidaritatea. Tinând cont că sunt o piesă a societăţii şi sunt un cetăţean bine intenţionat imediat reacţionez. Insă de la o vreme se întâmplă să am unele reţineri. Incep a mă adapta în această ţară…

Sunt oameni…tot felul de oameni…

Conştientizarea scopului taxelor impuse de stat ar putea revoluţiona gândirea colectivă

Statu este o organizaţie,este o organizare,o structură care funcţionează după următorul principiu: fiecare cetăţean al statului dă bani la stat şi statul îi administrază întorcându-le cetăţenilor servicii comune în contravaloarea respectivă a banilor daţi.

Aşa se administrază o tară pentru că nu există o altă formă de organizare mai evoluată pe planetă.Statu, în cazul în care noi nu dorim să plătim taxe ne amendează ne ia banii cu forţa sau ne bagă la puşcărie,deci într-un fel sau altu statu ia banii de la noi.Problema în Moldova este că statu nu dă banii înapoi cetăţenilor ,ne dă doar nişte minciuni.Statu în loc să ne dea învăţământ ne dă iluzia unui sistem de învăţământ îmbibat cu multă propagandă, ne dă un simulacru de învăţământ,ne dă un simulacru de forţe de ordine,ne dă un simulacru de sănătate şi în principiu nu prea ne dă nimic.

Am întâlnit pe blogul meu personal cretini reproşându-mi faptul că noi nu plătim taxe ca nemţii, şi atunci de unde să avem pretenţii? Corect! Noi nu plătim taxe ca nemţii însă din banii pe care îi dăm la stat şi sunt destui,statu nu ne întoarce nimic,plus că statu în multe momente ne întoarce umilinţă,dispreţ şi mai mult decât atât, prin acţiunile sale îţi comunică cumva că el e statu de drept şi tu cetăţean eşti un nimic.Sigur,lucrurile astea nu s-ar întâmpla dacă noi cetăţenii nu am accepta să ni se întâmple.

Insă apare o altă problemă când cetăţenii nu sunt interesaţi de acest lucru.Ei cetăţenii,nu mai au pretenţii de la stat din diferite motive: fie că sunt prea proşti şi nu au ideie care este scopul taxelor impuse de stat,fie că îşi rezolvă problemele promovând mita.Oricare ar fi motivul,acesta duce la o degradare civică colosală.

Conştientizarea scopului taxelor pe care cetăţenii le achită zilnic statului ar revoluţiona gândirea colectivă.Din moment ce cetăţeanu ar începe să îşi ceară banii de la stat sub o formă sau alta într-un mod organizat şi hotărât,rezultatul nu ar întârzia să apară.La noi protestele în general se fac pentru a răsturna pe cineva de la putere sau pentru demisia cuiva şi niciodată pentru ai forţa pe aleşi să îşi facă treaba în calitate de reprezentat al statului.La noi cetăţenii nu sunt interesaţi de banii lor,la noi plătesc taxe pentru că ‘’aşa trebuie’’ neavând o destinaţie exactă şi bine definită prin legi aceste taxe în capul lor.Acest concept de motivare a cetăţenilor ‘’aşa trebuie’’ lăsat ca moştenire de sistemul comunist,ne transformă în idioţi numai buni de exploatat, unde statu nu ezită deloc acest lucru,pentru că ghici ce?Statu este reprezentat de nişte oameni care sunt axaţi pe bugetul personal!

Cetăţeni ! Cereţi-vă banii !!! Nu cautaţi alţi ‘’menegeri’’ !!!

Bine…un îndemn stupid în societatea moldovenească.

Ura ca ocupaţie cotidiană

Nu vreau să renunţ la ura mea.Ura este acel sentiment care în mod surprinzător pentru unii mă ţine viu în societate,îmi permite să supravieţuiesc în această tară,îmi permite să judec limpede cît mai departe de ipocrizie şi de abstracţionism.Este sentimentul după care mă conduc pentru o relaţionare cu societatea cît mai reala,firească şi mai plauzibilă.

Pe lîngă toate astea,dacă stau să mă inventariez,ura este singurul lucru pe care îl posed,a nu se întelege că sunt posedat de ura,eu posed acest sentiment care este şi foarte intens.Am această ocupaţie de dimineaţă pîna seara să caut,să identific,şi să îmi bat joc cu ură şi dispreţ de orice fel de eveniment,personaj care îmi displace şi în vizorul căruia sunt ca protagonist sau cel puţin îmi desfăşor activitatea ca simplu activist.

‘’Haideţi să renunţăm la ură şi să fim mai buni’’ Cu acest îndemn al societaţii sunt la curent încă din perioada în care ‘’mă întîmplam’’ în băncile claselor primare sau măcar gimnaziale,şi care în pragul fiecarei sărbători cum e crăciunul sau de paşte,îl framîntă în gură toţi cretinii care îşi fac falsa impresie despre ei că sunt pe culmile înţelepciunii.Ura este un sentiment adevarat,nu este o prosteală,o comicăreală sau o ipocrizie aşa cum este iubirea,care este şi un exemplu reprezentativ în această schemă,un cuvînt cretinoid murmurat de toate proastele care au senzaţia că se dau zîne în faţa sponsorilor sau dau actelor lor de curvăsăreală ieftină altitudine sentimentală şi profunzime introspectivă.

Nu renunţ la ura.Intr-o oarecare măsură este şi premiza de la care încep să apară neîntîrziat şi succesele,care trecute prin toate analizele la care le supune acest sentiment ca ura,sunt de departe cele mai sincere şi mai corecte merite de mîndrie,fiind un motiv de bucurie pentru o reuşită veritabilă.Ura este acel sentiment care mă ţine departe de interacţionarea cu  specimentul de indivizi seci de orice fel de gîndire logică şi de bun simţ, şi care  mă pune într-o postură de unicacitate.