Ura ca ocupaţie cotidiană

Nu vreau să renunţ la ura mea.Ura este acel sentiment care în mod surprinzător pentru unii mă ţine viu în societate,îmi permite să supravieţuiesc în această tară,îmi permite să judec limpede cît mai departe de ipocrizie şi de abstracţionism.Este sentimentul după care mă conduc pentru o relaţionare cu societatea cît mai reala,firească şi mai plauzibilă.

Pe lîngă toate astea,dacă stau să mă inventariez,ura este singurul lucru pe care îl posed,a nu se întelege că sunt posedat de ura,eu posed acest sentiment care este şi foarte intens.Am această ocupaţie de dimineaţă pîna seara să caut,să identific,şi să îmi bat joc cu ură şi dispreţ de orice fel de eveniment,personaj care îmi displace şi în vizorul căruia sunt ca protagonist sau cel puţin îmi desfăşor activitatea ca simplu activist.

‘’Haideţi să renunţăm la ură şi să fim mai buni’’ Cu acest îndemn al societaţii sunt la curent încă din perioada în care ‘’mă întîmplam’’ în băncile claselor primare sau măcar gimnaziale,şi care în pragul fiecarei sărbători cum e crăciunul sau de paşte,îl framîntă în gură toţi cretinii care îşi fac falsa impresie despre ei că sunt pe culmile înţelepciunii.Ura este un sentiment adevarat,nu este o prosteală,o comicăreală sau o ipocrizie aşa cum este iubirea,care este şi un exemplu reprezentativ în această schemă,un cuvînt cretinoid murmurat de toate proastele care au senzaţia că se dau zîne în faţa sponsorilor sau dau actelor lor de curvăsăreală ieftină altitudine sentimentală şi profunzime introspectivă.

Nu renunţ la ura.Intr-o oarecare măsură este şi premiza de la care încep să apară neîntîrziat şi succesele,care trecute prin toate analizele la care le supune acest sentiment ca ura,sunt de departe cele mai sincere şi mai corecte merite de mîndrie,fiind un motiv de bucurie pentru o reuşită veritabilă.Ura este acel sentiment care mă ţine departe de interacţionarea cu  specimentul de indivizi seci de orice fel de gîndire logică şi de bun simţ, şi care  mă pune într-o postură de unicacitate.