duminică, 12 august 2012

O superbitate de percepţie socială


Moldovenii se numără între ei. Şi se clasifică. Unii sunt de partea unionismului, unii nu. Chestie de localizare geografică. Ziua întreagă se tot caută pe hartă şi în istorie. In timpul liber pe care îl mai au îşi încearcă norocul pe străzile ţării. Ce-i drept, nu prea au parte de el. Mulţi mai mor din ei. Un fleac! Se mai întâmplă, ar spune un cretin. Oricum, generaţia analfabeţilor cu premise cumpărate nu e departe. O să murim în prostie. Călăul va fi ca de obicei viteza nu altceva, după cum o mestecă băscăuţii la infinit. Promteristele o să ne citească zilnic ca pe cotele apelor dunării. Totuşi sper că şi în limba rusă, să nu fie probleme în societate.

Ministerul transporturilor şi infrastructurii drumurilor ca instituţie este în moarte clinică. Este conectată la un aparat care solicită pe an ce trece tot mai multe fonduri pentru a se menţine în viaţă. Noi cu toţii plătim o instituţie fără cap. Ultimul semn de viaţă a fost atunci când a strigat la noi obligându-ne să cuplăm centura. Atât. Reacţia poporului (stupidă ca de obicei) a fost una demnă de un executant respectabil.

O altă instituţie ne vrea înregistraţi. Tot în scop de ‘’asigurarea securităţii’’ desigur. In timp ce unii cu ultima suflare vor face audienţă canalelor de ştiri, alţii vor contribui la aceasta. De altfel, vom şti măcar cu exactitate câţi mai suntem. Demisia! vor striga decervelaţii în viitorul apropiat crezând că aici e marea problemă.

După ce ne vom cruci, spunem câteva cuvinte de cei sfinţi, facem un exerciţiu de compătimire socială, cerem o demisie şi suntem ca noi. ‘’Iar din nou, iar din nou’’ Suntem un popor minunat şi plin de specialişti.
Sunt oameni… tot felul de oameni…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu