luni, 20 august 2012

‘’O parcare într-un oraş’’ In cinstea solidarităţii


Noi nu ne tragem şi din romani. Am ajuns să iau ca pe o certitudine această teorie deoarece romanilor le plăceau drumurile. Nouă însă nu şi de aici şi convingerea mea. Cred însă cu tărie că noi ne tragem doar din daci deoarece ei nu o aveau nici cu drumurile, nici cu scrisu’ plus că cultura lor era una şamanică- din gură-n gură şi atât. Noi nu avem nici o străbatere ce ţine de drumuri în mod evident. Nici cu parcările. Noua însă ne place să credem despre noi că suntem civilizaţi, umani, pozitivi, optimişti, inteligenţi, cultivaţi şi nu în ultimul rând solidari. Deci toate aceste calităţi minunate şi ideale. Ei bine nu suntem, dar ne place mult să credem.

 De solidaritate cel puţin la nivel de discurs cu toţii ţinem. Mai nou am observat că şi autorităţile mizează şi uneori cerşesc sau impun în funcţie de caz să ne manifestăm în acest registru. In momentul în care sistemul se blochează aleşii poporului mizează pe solidaritatea fiecărui cetăţean în parte. Eu personal am obosit să tot fiu solidar cu statu. E momentul să primesc un feedback. Un feedback care nouă cetăţenilor ni se cuvine. Cred că statu’ a promovat destule cretinisme. E nevoie de realizări.

Eu am o problemă cu parcările şi ca mine foarte mulţi cetăţeni. Ştiu că parcarea e aproape o banalitate în anu’ 2012 însă noi ca popor nu suntem capabili. Nu suntem capabili şi problema pleacă de la indiferenţă. Pe noi nu ne interesează de soarta noastră. Ţin să cred că un protest este cea mai eficientă metodă în a ne face auziţi. Sigur că o manifestare de câteva mii sau zeci de mii e aproape o abstracţie în Moldova pentru că mulţi cetăţeni nici nu ştiu ce caută în viaţa lor darămite într-o societate. Şi e complicat.

Noi cu toţii ar trebui să provocăm statu la cu un proiect naţional: ‘’o parcare într-un oraş’’  să lăsăm solidaritatea şi înţelegerea de genu’ ‘’nu sunt bani’’ şi să cerem ceea ce ni se cuvine. Măcar să mobilizeze autorităţile locale în acest sens. Cât de complicat e să faci o parcare? Acest stat chiar nu este capabil de nimic? Până la urmă sigur e o investiţie de viitor şi evident profitabilă. Să fie şi statu’ solidar cu cetăţenii zic!

Sunt oameni… tot felul de oameni…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu