Antrenăm prostia şi ‘’ne simtem bine’’

Nu mai suport prostia şi asta e o mare problemă, pentru că prostia este eternă, este extrem de răspândită, persistentă şi agresivă. Dacă ai căpăta o intoleranţă la prostie este ca şi cum ai căpăta o intoleranţă la orice, la mediul exterior şi în astfel de situaţie singura scăpare ar fi autismul însă nici asta nu e o soluţie minunată. Ştiu că acest preludiu riscă să pară unul dojenitor însă nu asta e menirea lui.

Recent, am observat că prostia se manifestă prin campanii, prin diferite campanii, însă ceea ce mi-a provocat mie o repulsie soră cu demenţa este cea de curăţenie generală. Mulţi nefericiţi au luat-o ca pe o acţiune de servilism social. ‘’Să facem ceva pentru ţară’’ a fost premiza de la care au pornit, şi din nemărginita lor înţelepciune au început prin a colecta mizeria din parcuri. Dacă suntem decervelaţi putem crede că astfel de acţiuni ar avea un rol important în schimbarea mediului în care băltim în unul mai curat, însă dacă e să gândim ca nişte oameni sigur identificăm o campanie strict axată în sfera politicului şi a producerii de imagine, care nu are nici măcar o legatură cu ceea ce pretind unii că ar avea drept scop.

Fetişizarea acestor acţiuni de mare ‘’succes’’ ne plasează pe noi ca societate undeva într-un registru al penibilităţii, pentru că totuşi percepţia noastră cu privire la astfel de campanii e una ruptă de orice asemănare cu firescul, cu logica şi chiar cu bunul simţ, iar uşurinţa cu care ne lăsăm prostiţi spune multe despre intelectul nostru. Revoltător pentru mine este faptul că acest gen de cetăţeni poate nu idioţi însă cel puţin naivi, sunt luaţi drept ‘’etichetă’’ de către instituţiile statului şi aici déjà pentru mine nu mai este ok.

Ultima acţiune de profil a fost o comicărie totală. Cu politicienii pân’ la brâu în gunoaie, prim-ministru şi el la datorie printre scaieţi şi de parcă nu era deajuns- Dirk Schuebel şi el completând tabloul ce avea să îmi facă ziua bună. Eu văzând toţi aceşti academicieni speram că o să le placă şi se vor reprofila în timp util, însă nu a fost să fie. Dacă aş fi locuit în altă ţară, clar Moldova ar fi fost parcul meu de distracţii preferat, însă dat fiind faptul că prin această ţară sălăşluiesc, nu pot decât să constat că viitorul pe care va trebui să îl întâmpin se anunţă unul infernal şi pe semne imposibil.

Totuşi câţi neuroni lipsă ar trebui să ai pentru a crede că marea soluţie pentru a avea o ţară mai curată constă în aceste acţiuni de salubrizare?

Sunt oameni… tot felul de oameni…