Problema cu moldovenii este că
sunt foarte deştepţi. La orice colt de stradă găseşti
câte unu care te îndrumă şi te scoate aproape forţat din neştiinţa în care bălteşti. Dacă ai o problemă de orice natură ar fi ea şi o expui public, sigur
se găsesc minimum
20-30 de experţi în domeniu care te lămuresc şi-n dungă cu tot ce ţine de binele tău. Suntem un popor de
oameni fundamental serioşi,
profunzi, instruiţi,
cunoscători dar care
nu sunt în stare să punem la punct un sistem
medical demn de prezentul în
care ‘’ne întâmplăm’’.
Noi nu suntem în
stare să turnăm asfalt, nu suntem în stare să avem spitale, nu suntem în stare să facem agricultură într-o ţară agrară, nu suntem în stare să punem un preşedinte fără să
aibă probleme
evidente, nu suntem în
stare nici măcar să ne gândim la astfel de
probleme, în rest
suntem foarte capabili. Dăunator
este că încă ne preocupă monumentele şi limba. Comunismul şi unionismul. Şi asta în condiţiile în care manualele ne sunt
donate. O astfel de abordare poate fi legitimă
într-o ţară de pe un continent celebru, unde în prezent, a şti să citeşti e un lux. In momentul în care UE din motive care
îmi scapă poartă dialog şi este interesată de soarta ţării tale măcar la nivel de
oralitate, totuşi nu
poţi să ai o abordare alta decât una firească şi echilibrată.
După
mine, problema de bază
a acestei ţări ar fi
economia, care în
prezent practic nu există.
Când o ţară ajunge la o economie acceptabilă în anul 2013 măcar
din punct de vedere organizaţional,
problemele de ordin identitar se rezolvă
de la sine. Poate dacă
nu am fi atât de profunzi
şi deştepţi ne-ar ieşi mai bine tot felul de
lucruri banale dar foarte utile pentru noi. Ca învăţământul spre exemplu. Cât de complicat poate fi
reabilitarea sistemului educaţional?
Oamenii care populează
la un moment dat un teritoriu se numesc popor atunci când au conştiinţa generaţiilor dispărute şi a celor viitoare. Mai ales
celor viitoare. Un popor există
în timp nu doar în spaţiu, altfel nu e decât o strânsură mai mare de oameni în căutare de hrană şi senzaţii.
Noi, cu siguranţă
suntem nişte unii flămânzi în
căutare de senzaţii fără conştiinţa generaţiilor viitoare. Poate dacă am mai tăia din profunzime şi am gândi aprioric, poate dacă ne-ar preocupa mai mult
necesarul firesc, ar exista o şansă de reabilitare a
mentalului colectiv şi
doar astfel s-ar putea să
aflăm că adevărata lume e mai mare decât lungul nasului.
